Firmele care doresc sa se inregistreze in scopuri de TVA vor reusi sa faca acest lucru mai usor, incepand de saptamana viitoare, promite – intr-o postare pe Facebook – Florin Jianu, noul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat. Celebrul formular 088, care a dat batai ani la rand antreprenorilor care doreau sa devina platitori de TVA, va fi eliminat – spune Florin Jianu. Ministrul Florin Jianu a dat asigurari marti, 10 ianuarie 2017, ca raspunde astfel solicitarilor insistente ale mediului de afaceri, care acuzat in repetate randuri de subiectivism in interperetarea prevederilor legale in ceea ce priveste acordarea codului de TVA. ”Formularul 088 va fi eliminat in aceasta saptamana” – scrie Jianu pe contul sau de Facebook. ” Este poate cea mai toxica forma de birocratie, mentionat in Raportul Doing Business 2017 ca forma de ingreunare a afacerilor in Romania. De asemenea, pentru prima oara in ultimii 8 ani, in 2016 numarul firmelor inchise este mai mare decat numarul firmelor deschise” – explica Jianu. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat mai precizeaza ca intreg anul 2016, mediul de afaceri a cerut in mod repetat eliminarea acestei forme de birocratie si umilinta la adresa firmelor romanesti. Dovada stau zecile de comunicate, plangeri, adrese trimise de firme sau reprezentantii mediului de afaceri. ”Nu e nevoie de luni, ani de zile sa poti lua masuri cerute insistent de mediul de afaceri, ci, trebuie pur si simplu sa le asculti nevoile si sa actionezi” – isi incheie Jianu postarea de pe Facebook. Desi noul ministru nu a explicat care va fi exact noua procedura de inregistrare in scopuri de TVA, este de asteptat ca acest lucru sa se poata realiza prin completarea online a unui formular.
Lasă un răspuns